Ciocănitorul: ground 0

11 Feb

Cum şi-a căpătat domnul porecla nici nu ştiu.  E probabil să fi fost una din celebrele glume ale mamei, ca cele cu „mama ta-i fluturăreasă” (de unde mi-am şi moştenit umorul). De fapt, dacă mă gândesc bine, nici nu ştiu cum îl cheamă. Să-mi fie ruşine.

Ciocănitorul e un personaj epic prin simpla sa prezenţă. Radio Şanţ şi Asociaţia Babelor Ce Se Întrunesc Totdeauna La Parter (ABCSTÎLP) sunt copii mici neinformaţi pe lângă el. Vrei să afli ultimul viol? Ce a spus Blonda Nuştiucare despre Bruneta cu Fir Ars? El este soluţia. Mereu mă întreb de ce au mai inventat oamenii internetul, el e soluţia supremă.

Nu ştiu ce a făcut sincer, săracul om ca să mă supere şi să-mi gâdile orgoliul de pamfletistă.  Dar cum mâncarea bună se serveşte în porţii mici, permiteţi-mi să vă mai arunc o pastilă ceva mai încolo. O seară plăcută.

Who’s F11?

6 Feb

Aşteptarea a luat sfârşit. Vi-l prezentăm pe F11, cel mai tare concurs de informatică.  Sunt convinsă că ştim cu toţii o groază de concursuri pe domeniul IT, însă niciunul care să reunească 3 secţiuni atât de populare. Pentru mai multe detalii vă invităm să vizitaţi http://www.fiicompetition.ro/f11.

Nice: Chanel Bots

3 Feb

Ma bate de mult gandul sa fac o rubrica in care sa imi spun si eu parerea despre diversele campanii de marketing sau spoturi video. Si culmea, spotul care mi-a placut atat de mult si m-a motivat sa incep rubrica asta e destul de geeky, cum i s-ar potrivi unui student la informatica.

Ceea ce apreciez la cele doua minute pe care eu le-am reunit sub titlul de Chanel Bots este chiar faptul ca depaseste aria de spot tv, in primul rand prin lungime, care ii incadreaza in mintea mea deja in scurt metraj. Mi se pare ceva foarte amuzant, foarte dinamic, oarecum rupt de partea aceea „glamour”, cu femei anorexice in seminud (spun oarecum, pentru ca nu as putea spune total in primul rand datorita prezentei atator produse de make-up).

P.S.: Sper sa revin saptamana viitoare cu o continuare la „Ciocanitorul”, timpul ma omoara. Si sper de asemenea sa reusesc sa termin de citit cartea pe care o tot aman pe diverse motive e vreo 4-5 luni. O zi faina!🙂

 

Parerea mea

1 Feb

Ma dispera la culme natia asta de oameni: pareristii. Ei stiu mereu ce e bine, ce merge mai bine, ca asa cum ar fi facut ei iesea mai bine.

Ultimul subiect pe care ma dispera parerismul e cel al cainilor vagabonzi. Sunt murdari, sunt urati, trebuie sa si muste, nu? Nu conteaza ca plodul din dotare s-a apucat sa dea cu pietre/picior in caine si sa-l atate, tu calci toti cainii in picioare ca e progenitura proasta si cretina. Caz real cu o persoana care, culmea, mi-e prietena: cainele trece pe langa ea si intr-un acces de vaicetaresunteu smuceste piciorul spre el si mormaie un „mars javra jegoasa”. Javra jegoasa s-a multumit doar sa maraie. Acum intrebarea mea era: daca o musca si trebuia sa faca antirabic ‘nspe zile, cine credeti ca era de vin in memoria colectiva? Va dau un indiciu, javra jegoasa care a muscat-o. Bai oamenilor, de asta v-a pus Dumnezeu in fruntea scarii evolutive, ca sa aveti mai multa minte decat animalele.

Se tot vorbeste de solutii. Nu, nu consider ca trebuie eutanasiati. Eu as spune nici cei foarte batrani si bolnavi, dar aici recunosc eu ca poate am o hiba in mentalitate. Ar trebui in schim sparte haitele. Un caine care e singur nu va ataca decat daca e foarte violent (rarisim pot spune, pentru ca majoritatea vin in preajma oamenilor sa cerseasca putina atentie macar). Cred ca ar trebui calcati in picioare nenorocitii care iau animale si le dau afara. Precum Panseluta, o pisica de vreun an data afara pentru ca era gestanta. Sau un husky care ieri manca zapada pentru ca nimeni nu-i dadea atentie, abandonat tot de niste binevoitori. Sa mentionez ca are ochii opacizati? Daca un caine a orbit nu inseamna ca nu mai poate trai. Nici ca trebuie aruncat. Cine e de calcat in picioare oameni buni, cainii de pe strada? Sau cei care i-au adus acolo? Cati dintre voi, incercuiti fiind de caini, ati incercat sa fiti calmi si sa va opriti putin pana se calmeaza? Cum de pe mine si pe multi alti oameni cainii nu i-au atacat deloc sau de foarte putine ori (o singura data am fost muscata, si culmea, de un caine de rasa- cu care ma joc acum).

Ceea ce am observat este ca pareristii dau valoare de absolut parerilor proprii. Nimic altceva nu e corect, gandirea lor conteaza cel mai mult, ei stiu cel mai bine. Nu conteaza ca un om a parcurs ore de documentare si de munca pentru a face ceea ce a facut, ei stiau mai mult, puteau mai mult, faceau mai mult. Si normal, stiu sa critice foarte bine. Catharsisul acesta, si diversele lui forme. Ganditi-va la asta!

Examene, examene

28 Ian

Iaca am scapat de aproape toate examenele si ma simt atat de bine. Dar se pare ca examenele au scos ce-i mai bun din noi, cel putin la capitolul creativitate. A se vedea capodopera de mai sus. Nota 12 pentru cuteness.

Incepand de azi va fac o promisiune, o sa scriu minim 2 articole pe saptamana. So watch out guys.  Pana una alta: F11, who the f*** is f11?

20

23 Dec

//articol publicat pe 16 dec. 2009 în revista JocSecund.

E greu de crezut că acum 20 de ani, pe 16 decembrie, nişte tineri de vârstele noastre începeau în Timişoara  manifestări anticomuniste. Tineri care şi-au sacrificat sănatatea şi chiar viaţa în numele unei idei, care se pare că nici până astăzi nu s-a materializat în totalitate.

Au murit fii și fiice, prieteni, soţi, mame, oameni. Revoluţie sau lovitură de stat? Mulţi nu sunt convinşi până astazi că a fost revoluţie. Asta ni se spune. Însă, deşi poate pornită cu alte intenţii, manifestarea a fost pur anticomunistă şi nu a avut nimic de a face cu lovitura de stat. Să nu întinăm numele celor ce au murit pentru democraţia românească, deşi, se pare, am ştiut prea puţin ce este libertatea şi am lăsat-o pe mâna unor comunişti la fel de mari precum cei deja „eradicaţi”.

Nu voi vorbi despre suferinţele românilor. Nici nu voi polemiza asupra regimului politic post ’89. Voi încerca să disec cultura regimului şi cultura ascunsă, atât cât o voi putea percepe. Pentru că, deşi nu e o armă, cultura este o metodă de vindecare, de trecere la nou, pe care ştim prea puţin s-o utilizăm.

În era în care marxismul punea stăpânire pe întreaga cultură, inclusiv pe băncile şcolii, puteai să te trezeşti cu repercusiuni doar pentru că ai folosit „capitalistul” salariu în loc de retribuţie. Am râs cu lacrimi când am auzit acest lucru de la părinţii mei, mi se părea aberant şi susţineam că sunt sinonime. Însă în comunism sinonimul nu mai e sinonim, iar cultura e doar o amoeba ce întinde pseudopode.

Creaţia, arta în forma ei cea mai pură, era privită de comunism cu o reticenţă răutăcioasă. Totul era cenzurat, trecut prin mâinile membrilor de partid care, de cele mai multe ori, nu aveau deloc pregătire culturală. Şi iată cum din cauza unor „păreri” ale unor neiniţiaţi se refuzau şi nu se dădeau publicului creaţii preţioase.

Propaganda era de bază şi asta o ştim cu toţii. Singurul cult admis era cel al personalităţii, ori o cultură în care este restricţionată practicarea cultelor este net mai slabă, săracă, lipsită de substanţă. Poate că voi fi contestată de cititorii noştri atei, însă vă amintesc că primele scrieri, primele manifestări de cultură au avut legătură strânsă cu religia, oricare ar fi ea. Îmi este greu să cred că un om poate trăi fără a crede, pentru că atunci îi lipsesc enorm de multe trăsături umane ce derivă din această credinţă. Iar României îi era interzis a crede în altceva decât în comunism şi în muncă fizică.

Poate cea mai înfloritoare specie literară din această perioadă a fost oda. Odă partidului, odă conducătorului, odă, odă, odă… Şi mulţi dintre odioşii acestor ode se înfing cu mult tupeu şi în viaţa politică de astăzi, demonstrându-ne că în 20 de ani nu am reuşit să ne distanţăm de regimul comunist, oricât ne-am fi dorit. Literatura era accesibilă şi cu un mesaj îndoielnic (pentru o societate normală), tocmai pentru a fi uşor percepută şi pusă rapid în practică de oamenii prea puţin şcoliţi. Scriitori impuşi, critici, aleşi pe sprânceană de către partid, care aveau grijă să admonesteze tot ceea ce ieşea din tiparele bine stabilite de politica partidului… Cred că aş fi avut ceva şanse la ani de muncă silnică dacă mi-aş fi folosit slova slobodă precum o fac acum… Însă cultura românească nu a murit de tot în această perioadă. Teatrul a fost una dintre modalitățile de supraviețuire; teatrul de comedie, pentru că românul asuprit avea nevoie de funcţia aceea de catarsis îndeplinită de teatru. Se strecurau glume, se făcea în aşa fel încât cultura să nu moară. Poate nu era întotdeauna Goethe, dar era modul nostru de a rezista. Păcat că au fost puţine moduri. Ne-am predat cultura în mâinile comunismului şi am acceptat poate prea uşor să predăm ceea ce ne definea. Se tot foloseşte din ’89 încoace sintagma aceasta „rezistenţa prin cultură” (ah, ce ţi-e şi cu limbajul de lemn). Eu una nu am perceput această rezistenţă de-a lungul întregii mele documentări. Iar ideea de rezistenţă prin cultură mi se pare cel puţin aberantă. Dacă ea ar fi existat într-adevăr eram ieşiţi din comunism cu mult înainte. Pentru că s-ar fi creat prin cultură cadrul necesar unei răsturnări de situaţii. Însă toată documentarea din lume nu mă va putea ajuta. E doar percepţia unui om care a deschis ochii post-decembrist şi care poate să se înşele foarte uşor datorită lipsei totale de experienţă în acel regim.

La 20 de ani de la izbucnirea violenţelor, la 20 de ani de când sânge s-a vărsat pentru libertate mi-e destul de greu să mai disting de unde am pornit şi unde am ajuns. Se pare că ne învârtim în loc, însă acum îndobitocirea făcută de regim a fost înlocuită de cea a diverselor concepte ce se doresc culturale şi a falselor valori promovate. E tot un joc politic, al manipulării opiniei publice zi de zi. E inevitabil, om fiind, să nu manipulezi în direcţia ta din când în când. Însă ceea ce se întâmplă astăzi acoperă orice graniţă a unei manipulări „scăpate” printre cuvinte. Tot ce îmi doresc (chiar şi de Crăciun) este ca românul, ca individ reprezentativ, să nu cadă pradă acestei manipulări, să reînvie culura, să reînvie valorile şi să nu dobândească rezistenţă la cultură precum la un antibiotic prea mult utilizat.

14 Decembrie 1989 – Izbucnesc manifestările antidictatoriale şi anticomuniste la Timişoara. Intervenţia forţelor de ordine se soldează cu zeci de morţi şi răniţi.

 

Ciocănitorul (teaser)

7 Noi

În miez de noapte-i vei simţi prezenţa. Se furişează, şi când te aştepţi mai puţin… „Domnu’ domnu’, am şi eu o problemă cu un telefon!”.

De fapt vrei nu vrei tot dai de el. E peste tot. Vocea i-o recunoşti de la depărtare. Însă dacă e prea linişte şi cartierul pare pustiu, trebuie să ştii că e undeva acolo, aşteptând.

Va urma…